Căutare
Search
1036 results were found.
2. Continuaţi cu cea de a 2-a bucată (tip „mamă”) fixând-o în cuie dispuse la 2,5 cm faţă de capete și marginea superioară a plăcii.
Recomandare: Pentru alinierea perfectă a închiderilor de coamă dispuneţi simetric o nouă placă de șindrilă pentru închiderea de coamă la celalalt capăt al liniei de coamă aflate în lucru și cu ajutorul sforii de trasat cu praf de cretă, trasați doua linii paralele dispuse simetric față de axul liniei de coamă. Folosind această metodă indiferent dacă este vorba de un segment de coamă dreaptă sau înclinată veți obține o închidere de coamă cu o simetrie si aliniere perfectă.
3. Cea de a 3-a închidere de coamă (tip „tată”) se fixează în continuare în mod identic primei placi, asigurându-vă în permanență că nu rămân cuie vizibile.
4. Cea de a 4-a închidere de coamă (tip „mamă”) se realizează de această dată din 2 bucăți fixate în cuie dispuse la 2,5 cm față de colțurile opuse fiecărei bucăți, folosind în acest caz 4 cuie!
5. Repetați primii 4 pași, descriși anterior, până închideți întregul segment de coamă. Ultima placă de șindrilă de închidere de coamă trebuie fixată în cuie, ce trebuie acoperite cu mastic bituminos Shingle Stick.
Recomandare: Presărați granule de ardezie peste punctele de mastic bituminos Shingle Stick proaspăt aplicate pentru mascarea lor și asigurarea unui aspect estetic deosebit.
Nu uitați: “În sezonul rece pentru asigurarea profilării conforme și facile a plăcilor de șindrilă folosite pentru confecţionarea închiderilor de coame, depozitați plăcile de șindrilă în spații încălzite preliminar lucrărilor de decupare, profilare şi aplicare!”
Sunteți interesat de produsul menționat în această postare?
În mod frecvent ne sunt adresate următoarele întrebări: De ce să aleg şindrilele IKO ? De ce să nu aleg o şindrilă fabricată de un competitor din Rusia sau America? Primul nostru răspuns este simplu și conține un singur cuvânt: calitatea. Gama largă de șindrile IKO comercializată pe întreg globul înglobează decenii de experiență în producție, cercetare și inovare. În susținerea afirmațiilor, am decis să demonstrăm calitatea produselor noastre folosind argumente simple, dar pertinente pentru evaluare.
Trebuie avut în vedere că performanța produselor și realizarea unui proiect de referință depinde în mod direct de calitatea montajului şi calitatea cuielor folosite. Montajul defectuos rezultat al baterii incorecte a cuielor generează o mulțime de probleme: infiltrații sau decopertare la vânt. Comparativ cu tehnologia de fabricare a șindrilelor folosită de competitorii ce au făcut obiectul testării, tehnologia IKO de producere a șindrilelor laminate (Cambridge) asigură o mai bună și mult mai sigură protecție împotriva deficiențelor de montaj.
După opinia noastră şindrilele competitorilor ce au făcut obiectul testelor comparative nu au nici o șansă să combată următoarele argumente și criterii de evaluare:
1. Dimensiunea plăcii de șindrilă laminată
2. Lățimea plăcii de bază
3. Sistemul de laminare și lipire
4. Siguranța lipirii
5. Zona de batere a cuielor și decupajul “dinților de dragon”.
Azi vom analiza dimensiunea plăcilor de şindrilă, lăţimea plăcii de bază şi sistemul de laminare şi lipire.
1. Dimensiunea plăcii de şindrilă laminată
Cu o lungime de 1038 mm si o lăţime de 349 mm placa de şindrilă Cambridge Xpress & Cambridge Xtreme 9,5° este cea mai mare de pe piaţă. Nici o altă şindrilă laminată a competitorilor nu prezintă acest atu.
2. Lăţimea plăcii de bază
Şindrilele laminate Cambridge sunt fabricate cu zonă de batere a cuielor. Comparativ cu şindrilele laminate ale competitorilor ce au facut obiectul testării comparative şi evaluării, zona IKO de batere a cuielor este de circa 2-3 ori mai largă. Această particularitate asigură o fixare conformă, fiecare cui prinde două straturi de şindrile. În opinia noastră, zonele înguste de batere a cuielor asociate şindrilelor produse de competitori prezintă un factor de risc suplimentar pentru un montaj neconform al plăcilor de şindrilă.